Transparency International România    
A A A

Servicii de consiliere juridică

Proiectul: „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administrație și justiție”
cod MySMIS 111830 / cod proiect: SIPOCA 377

Atelier de lucru la Iaşi, proiect SIPOCA377

  

12/04/2019

Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat vineri, 12 aprilie 2019, atelierul de lucru cu tema „Asistenţă şi acţiuni administrative în soluţionarea sesizărilor privind activitatea autorităţilor publice locale”. Pe agenda evenimentului s-au aflat următoarele teme: Identificarea celor mai frecvente probleme din administrația publică şi sistemul de justiție în relaţia cu cetățenii care se pot rezolva prin asistență şi acțiuni administrative (înainte de a se apela la justiție). Comunicarea cu profesioniștii din domeniul dreptului în vederea promovării a trei proceduri model de asistență și soluționare alternativă pe cale administrativă a plângerilor/sesizărilor cetățenilor. Prezentarea adaptată a egalității de șanse și a dezvoltării durabile în contextual asistenței juridice disponibile pentru cetățeni În cadrul dezbaterilor, participanţii au semnalat limite ale cadrul ...

Atelier de lucru interprofesional la Craiova - proiect SIPOCA377

  

11/04/2019

Universitatea din Craiova a organizat joi, 11 aprilie 2019, atelierul de lucru interprofesional privind dezvoltarea modelelor de rezolvare alternativă a litigiilor administrative. Dezbaterile au avut ca punct de pornire cele mai frecvente posibile abuzuri şi/sau nereguli din administrația publică şi sistemul de justiție a căror victime sunt cetăţenii şi care se pot rezolva prin asistenţă şi acţiuni administrative (înainte de a se apela la justiţie). La eveniment au participat 40 de persoane, printre care s-au numărat consilieri juridici din cadrul unor primării de municipii şi oraşe, avocaţi, mediatori, judecători, profesori universitari. Tematica generală a avut în vedere dezvoltarea modelelor de rezolvare alternativă a litigiilor administrative, prin dezvoltarea unor ghiduri și proceduri de soluționare a plângerilor administrative, a recursurilor grațioase si ierarhice. Discuţiile s-au axat pe tema celor mai posibile abuzuri și/sau nereguli din administrația publ ...

Anunţ: Încep cursurile de formare profesională

  

10/04/2019

Transparency International Romania organizează în următoarele luni patru sesiuni de formare profesională cu titlul „Aspecte teoretice şi practice privind justiţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Particularităţi ale grupurilor vulnerabile.

Cursul propune o abordare integrată a dreptului fundamental, accesul la justiţie din perspectiva normelor internaţionale şi europene, a normelor dreptului constituţional, a legislaţiei subsecvente în domeniul drepturilor omului, a jurisprudenţei CEDO precum şi a Curţii Constituţionale, cu predilecţie în cazul grupurilor vulnerabile.

Transparency International Romania organizează în următoarele luni patru sesiuni de formare profesională cu titlul „Aspecte teoretice şi practice privind justiţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Particularităţi ale grupurilor vulnerabile”. Cursul propune o abordare integrată a dreptului fundamental, accesul la justiţie din perspectiva normelor internaţionale şi europene, a normelor dreptului constituţional, a legislaţiei subsecvente în domeniul drepturilor omului, a jurisprudenţei CEDO precum şi a Curţii Constituţionale, cu predilecţie în cazul grupurilor vulnerabile. Tematica Accesul la justiţie - principiu constituţional fundamental Caracterul universal al drepturilor omului - evoluţie istorică şi constituţională Cadrul normativ internaţional, european şi naţional de protecţie juridică a grupurilor vulnerabile, mecanisme de protecţie Proceduri şi căi de atac interne şi internaţionale în justiţia protecţiei drepturi ...

Invitaţie la atelierul de lucru - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

  

05/04/2019

Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi la Atelierul de lucru cu tema „Asistenţă şi acţiuni administrative în soluţionarea sesizărilor privind activitatea autorităţilor publice locale”.

Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi la Atelierul de lucru cu tema „Asistenţă şi acţiuni administrative în soluţionarea sesizărilor privind activitatea autorităţilor publice locale”. Evenimentul va avea loc vineri, 12 aprilie 2019, începând cu ora 09.30, Sala Vespasian Pella, Facultatea de Drept, situată în corpul A al Universității (Blvd. Carol I, nr. 11). Atelierul de lucru este organizat în cadrul proiectului „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie”, cod MySMIS: 111830 / cod proiect: SIPOCA377. Vor participa reputaţi profesionişti în domeniul dreptului, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor administrației publice locale si/sau centrale, cu precădere personal cu atribuții/în legatură cu activitatea sistemului judiciar. Evenimentul face parte dintr-o ser ...

Invitaţie la atelierul de lucru organizat de Universitatea din Craiova - proiect SIPOCA377

  

05/04/2019

Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş Bolyai”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti şi Transparency International Romania, ca lider de parteneriat, implementează proiectul „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie”, cod MySMIS: 111830 / cod proiect: SIPOCA377.

Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş Bolyai”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti şi Transparency International Romania, ca lider de parteneriat, implementează proiectul „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie”, cod MySMIS: 111830 / cod proiect: SIPOCA377. În cadrul acestui proiect, suntem onoraţi să vă invităm la Atelierul de lucru interprofesional privind dezvoltarea modelelor de rezolvare alternativă a litigiilor administrative, cu tema: Cele mai frecvente posibile abuzuri şi/sau nereguli din administrația publică şi sistemul de justiție a căror victime sunt cetăţenii şi care se pot rezolva prin asistenţă şi acţiuni administrative (înainte de a se apela la justiţie). Evenimentul va ave ...

Conferinţa de prezentare a proiectului SIPOCA377

  

20/03/2019

Transparency International Romania a organizat miercuri, 13 martie 2019, conferinţa de prezentare a proiectului „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie”, cod proiect: SIPOCA377.

Comunicat de presă   18 Martie 2019 Conferinţa de prezentare a proiectului SIPOCA377   Transparency International Romania a organizat miercuri, 13 martie 2019, conferinţa de prezentare a proiectului „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie”, cod proiect: SIPOCA377. Evenimentul a avut loc la Palatul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi s-a bucurat de prezenţa a numeroşi specialişti în domeniul dreptului, reprezentanţi din partea instituţiilor publice, mediul academic şi organizaţii neguvernamentale. Proiectul este implementat de Transparency International Romania în parteneriat cu: Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş Bolyai”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti. Obiectivul general al proiectului const ...

Anunţ: Conferinta de prezentare a proiectului SIPOCA377

  

12/03/2019

Transparency International Romania organizează miercuri, 13 martie 2019, începând cu ora 10.00, conferinţa de prezentare a proiectului Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie, cod MySMIS: 111830 / cod proiect: SIPOCA377.

Evenimentul va avea loc la Palatul Facultăţii de Drept, Aula Magna, Bd. Kogălniceanu nr.36-46, sector 5, Bucureşti.

Transparency International Romania organizează miercuri, 13 martie 2019, începând cu ora 10.00, conferinţa de prezentare a proiectului „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie”, cod MySMIS: 111830 / cod proiect: SIPOCA377. Evenimentul va avea loc la Palatul Facultăţii de Drept, Aula Magna, Bd. Kogălniceanu nr.36-46, sector 5, Bucureşti. „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie” este un proiect implementat de Transparency International Romania în parteneriat cu: Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş Bolyai”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti, în perioada iulie 2018 – noiembrie 2019. Obiectivul general al proiectului constă în creşterea a ...

Masă rotundă organizată de Universitatea Bucureşti

  

20/02/2019

Universitatea Bucureşti a organizat miercuri, 20 februarie 2019, masa rotundă cu tema Identificarea celor mai efective şi eficiente moduri de asistenţă juridică disponibile pentru cetăţenii care sunt victim ale unor abuzuri sau nereguli din administraţia publică şi sistemul judiciar, în vederea promovării acestora.   Evenimentul, derulat în cadrul proiectului „Servicii de consiliere juridical pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administratie si justie”, cod proiect: SIPOCA377a avut loc la Facultatea de Drept a Universității din București, Sala Constantin Stoicescu, în prezenţa a numeroşi invitaţi, reprezentanţi ai partenerului Universitatea Bucureşti şi ai liderului de parteneriat Transparency International Romania I Asociaţia Română pentru Transparenţă.   Din partea acestora din urmă au participat: Georgeta Filip, consultant relaţii publice, Transparency International Romania; Dragoș Costescu, manager proiect – Fa ...

Atelier de lucru organizat de Universitatea din București

  

06/02/2019

Universitatea din București a organizat miercuri, 6 februarie 2019, un atelier de lucru în cadrul proiectului „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administrație și justiție”, cod proiect SIPOCA377. Evenimentul s-a desfăşurat la Facultatea de Drept a Universității din București, Sala Constantin Stoicescu şi a avut ca scop înţelegerea nevoilor grupurilor ţintă, accesul la justiţie şi asistenţa disponibilă pentru cetăţeni, în special pentru cetăţenii din grupurile vulnerabile.   În deschiderea atelierului de lucru, Elena Lazăr, asistent manager proiect, a prezentat invitaţilor obiectivele proiectului, grupul ţintă, rezultatele estimate, principii orizontale. Au urmat apoi dezbateri în plen, pe baza temei propuse. în urma dezbaterilor cu participanții, s-au reținut următoarele: Există reale dificultăți pentru anumite categorii de persoane vulnerabile, în special acele catego ...

Masă rotundă organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

  

14/12/2018

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a organizat vineri, 14 decembrie 2018, masa rotundă având ca temă de dezbatere identificarea celor mai eficiente moduri de asistență juridică disponibile pentru cetățenii care sunt victime ale unor abuzuri sau nereguli din administrația publică și sistemul judiciar. Evenimentul s-a desfăşurat la Facultatea de Drept, Amfiteatrul I.1 - Paul Demetrescu, în prezenţa a numeroşi invitaţi, precum şi a reprezentanţilor din partea partenerului de proiect Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi ai liderului de parteneriat Transparency International Romania I Asociaţia Română pentru Transparenţă.   Secţiunea I Moderator: Conf. univ. dr. Ioana-Maria COSTEA, Cercetător drept public - partener UAIC Conf. univ. dr. Septimiu-Vasile PANAINTE, Coordonator proiect partener UAIC – Cuvânt de deschidere. Prezentarea activităţii în cadrul căreia are loc evenimentul. Georgeta ...