Transparency International România    
A A A

Servicii de consiliere juridică

Proiectul: „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administrație și justiție”
cod MySMIS 111830 / cod proiect: SIPOCA 377

Invitaţie: Seminar pe tema contenciosului administrativ, la Iaşi

  

09/09/2019

 

         In perioada 10 - 11 septembrie 2019, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași găzduieşte un seminar pe tema contenciosului administrativ, organizat în cadrul proiectului SIPOCA377.

Evenimentul va avea loc în Sala Vespasian Pella, corp A, etaj III.
Timp de două zile, profesioniști din administrația publică centrală și locală vor dezbate teme precum:

      • Controlul cetățenilor asupra activității administrației publice - forme, conținut și consecințe juridice
      • Recursul administrativ - instrument alternativ de soluționare a litigiilor generate de activitatea administrației publice.

Seminarul se adresează în special personalului din cadrul instituțiilor din sistemul judiciar și personalului din instituții ale administrației publice locale și/sau centrale, cu precădere personalul cu atribuții în legătură cu activitatea sistemului judiciar.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Servicii de consiliere juridică pentru victime ale unor abuzuri sau nereguli din administraţie şi justiţie” implementat de Transparency International Romania în parteneriat cu: Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Universitatea din Bucureşti, în perioada iulie 2018 – noiembrie 2019.

Proiectul SIPOCA377 este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 - 2020.